Românii care vor credite ipotecare vor putea alege ce evaluator se va ocupa de estimarea prețului proprietății achiziționate, potrivit unui proiect de ordonanță al ANPC. În prezent, băncile impun evaluatorul agreat. Totodată, dacă debitorii intră în probleme financiare, creditorii sunt obligați să vină cu soluții de ajutor, dar li se interzice, cu această ocazie, să reevalueze ipoteca.